Șefii, obligați să aibă grijă de angajați

Agenţii economici sunt obligați să asigure toate măsurile, astfel încât salariaţii să nu fie afectaţi de căldură în orele de lucru, anunță Confederaţia Naţională a Sindicatelor.

Asta în condiţiile în care pe teritoriul ţării a fost emis Cod galben de caniculă pentru perioada 14-19 iulie. Potrivit meteorologilor, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge 35 de grade Celsius.

“Atunci când sunt înregistrate temperaturi care depăşesc 30 de grade Celsius, legislaţia naţională îi obligă pe patroni să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, adică sa fie redusă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să fie asigurată ventilaţia la locul de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus”, indică CNSM.

În perioada caniculară, angajaţilor trebuie să li se ofere câte 2-4 litri de apă.

Totodată, trebuie să li se ofere echipament de protecţie adecvat, inclusiv pentru protejarea capului şi a corpului, celor expuși direct razelor solare.

Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, sunt în drept să decidă reducerea programului de lucru în această perioadă.

Cei care nu întreprind măsuri de protecţie împotriva caniculei, riscă să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 4.000 şi 25.000 mii de lei.