Sectorul zootehnic are nevoie de susținere de la stat
De la începutul acestui an, numărul capetelor de bovine a scăzut cu circa 9 la sută, al porcinelor cu peste 5 la sută și al ovinelor și caprinelor până la aproape 7%. Chiar și așa, consumul de carne per cap de locuitor este aproape asigurat de producția autohtonă.
”Noi ne aprovizionăm cu carne din țară 93%. Producem 8 mii tone de carne de bovine, iar o mie de tone o importăm, marea majoritate din cantitatea de carne este pentru procesare. La începutul anului, aveam 10 492 de capete de animale întreținute în exploatații zootehnice pentru carne, iar efectivul de bovine de carne, în gospodării casnice constituia 37 mii de capete. Noi nu avem o tradiție de consum, dar este îmbucurător că a crescut consumul per cap de locuitor de la 2,2 în 2015 la 3,4 kg în 2020. Avem liberalizare la carne atât din țările CSI, cât și UE, dar de regulă este vorba de carnea tip steak, importată în special pentru HORECA, rețelele mari de magazine”, a declarat Sergiu Grădinaru, președintele Patronatului Întreprinderilor din Industria Prelucrătoare de Carne.
”Sectorul zootehnic are nevoie de o redresare pentru că ani de zile crescătorii de animale s-au descurcat cum au putut, dar și așa, a fost asigurată materia primă necesară pentru consumul intern de lapte și produse lactate. În prezent, avem o proporție de 70% de lapte autohton. Am avea nevoie de circa 170 mii de tone pentru a substitui cantitatea de import ca să îndestulăm întreprinderile de producere din țară”, a subliniat Carolina Linte, președinta Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate.
sursa: agroexpert.md