Sectorul acvaculturii va avea un fond separat: Guvernul a aprobat Regulamentul privind Fondul pentru dezvoltarea acestuia

Cabinetul de miniștri a aprobat, la data de 30 aprilie, Regulamentul privind Fondul pentru dezvoltarea sectorului acvaculturii și organizarea pieței produselor pescărești și de acvacultură. Adoptarea acestuia este important pentru crearea unui cadru coerent, funcțional și previzibil în vederea susținerii financiare a activităților de producere, prelucrare și comercializare a produselor de acvacultură. 

Astfel, Republica Moldova se aliniază mecanismului deja aplicat în statele membre ale UE, unde sectorul acvaculturii beneficiază de sprijin prin intermediul unui fond separat, specific sectorului pescăresc și de acvacultură.

Potrivit declarațiilor anterioare ale lui Dinu Todos, vicepreședintele Federației Naționale a Fermierilor, din cadrul emisiunii “Actualitatea la Raport” de la Agro TV Moldova, în sectorul acvaculturii din Moldova este o situație catastrofală.

DINU TODOS, vicepreședintele Federației Naționale a Fermierilor:

 “Noi falimentăm producătorii de pește. Principala problemă pe care o avem în sector este concurența neloială a produselor venite din Ucraina. Foarte mult pește din Ucraina nimerește în Republica Moldova la prețuri de nimic, ceea ce ne lipsește de posibilitatea de a ne vinde produsele. Prețul crapului în Moldova este de 78 de lei per kilogram, pe când ei îl vând cu 50 de lei la orice colț.”

Todos mai susține că din 12 mii tone de pește produse anual în Moldova, aproape jumătate rămân nerealizate. O altă problem menționată de el a fost lipsa de viziuni a ministerului de dezvoltare a sectorului.

Potrivit Guvernului, Regulamentul aprobat vine să completeze această lacună și va pregăti Republica Moldova pentru utilizarea fondurilor europene disponibile la etapa de preaderare, destinate dezvoltării sectorului și organizării pieței produselor pescărești și de acvacultură.

Citiți mai mult:

https://agrotv.md/moldovenii-au-sarbatorit-ziua-muncii-statisticile-arata-insa-ca-nu-prea-avem-motive-de-bucurie-doar-1-din-5-moldoveni-lucreaza-in-economia-reala/

https://agrotv.md/moldovenii-au-sarbatorit-ziua-muncii-statisticile-arata-insa-ca-nu-prea-avem-motive-de-bucurie-doar-1-din-5-moldoveni-lucreaza-in-economia-reala/

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.