Ambasada Republicii Moldova la Sofia nu va presta servicii o perioadă
În perioada 12-28 iunie, 2022, Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova la Sofia nu va presta servicii consulare. Despre asta a anunțat Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria.
„Vă aducem la cunoștință că în perioada 12-28 iunie 2022, Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova la Sofia nu va presta serviciile consulare, cu excepția eliberării titlurilor de călătorie. Ne cerem scuze pentru incomodități.” informează Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria.
În situații de urgență, accidente sau decese, apelați la numărul de telefon +359 877819314, sau expediați un mesaj electronic la adresa misiunii diplomatice: sofia@mfa.gov.md, cu descrierea cazului și datele de contact.