Se prelungește obligativitatea licenței pentru importul de cereale
Importul grâului, porumbului și a semințelor de floarea-soarelui în Republica Moldova va fi, în continuare, permis în baza unei licențe, eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Decizia a fost aprobată de Comisia Situaţii Excepţionale.
Astfel, CSE a decis prelungirea măsurii pe un termen de trei luni. Autorităţile consideră că în așa mod vor menţine pe piața internă un preț sustenabil a cerealelor din punct de vedere economic. În acest sens, cererea de eliberare a licenței de import poate fi depusă de o persoană juridică sau fizică, care desfășoară activități economice de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit, preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau creșterea animalelor. Solicitările vor fi examinate de către o comisie constituită de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Licența pentru importul cerealelor în Moldova a devenit obligatorie în octombrie 2023. Autoritățile anunțau că măsura are scopul de a proteja producătorii autohtoni.