Scandal la Chetrosu: Ministrul Mediului verifică tăierile ilegale din pădure, după acuzații publice

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o verificare în teren în localitatea  Chetrosu, raionul Anenii Noi, după ce autoritățile au fost sesizate despre tăierea ilegală a unei parcele de pădure.  După verificarea documentelor, s-a confirmat că lucrările silvice au fost autorizate, iar autoritățile competente, inclusiv Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, au emis actele necesare.

La fața locului, directorul Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală, a prezentat amenajamentele silvice care dovedesc legalitatea lucrărilor. Lazarencu a subliniat că nu va tolera corupția sau haosul în sectorul silvic și a cerut ca Agenția „Moldsilva” să publice pe site-ul instituției toate locațiile și parcelele unde sunt planificate lucrări silvice, pentru a asigura transparența și a permite cetățenilor să verifice legalitatea acestora.

Ministrul a reiterat că lucrările silvice trebuie monitorizate strict pentru a preveni orice suspiciune de ilegalitate. Directorul Moldsilva, Victor Durbală, a explicat că lucrările sunt realizate conform Amenajamentului Silvic, un document elaborat de specialiști care prevede toate tipurile de tratamente necesare pentru fiecare ocol silvic.

Acesta a menționat că arborii din parcela exploatată erau vârstnici și afectați de boli, iar prin aceste lucrări se oferă condiții pentru regenerarea unei noi păduri sănătoase. Ministerul Mediului încurajează cetățenii să rămână vigilenți și să raporteze orice suspiciune de încălcare a legii.

Citiți mai mult:

Evoluția producției agricole în 2024: Scăderi vegetale și creșteri animaliere

Asociația „Forța Fermierilor” amenință că va reveni la proteste, drept reacție la lipsa măsurilor de susținere a sectorului de cereale și oleaginoase din partea statului

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.