Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții 40 de Mucenici. Tradiția spune că aceștia au fost soldați torturați până la moarte, pentru că nu au vrut să se închine unor idoli și și-au păstrat religia creștină.
Cu această ocazie, gospodinele pregătesc 40 de colaci pe care îi dau de pomană. Conform obiceiului, se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.
Se mai spune că în această zi poarta cerului se deschide şi moşii se întorc printre cei din care s-au ridicat. Sărbătoarea este în preajma echinocţiului și nu întâmplător. În viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.
Iar în sate, se pregăteşte pământul, uneltele necesare pentru noul an agricol și se trasează astfel hotarul dintre iarnă și vară.
De asemenea, potrivit tradiției, bărbaţii ar trebui să bea 40 de pahare cu vin, pentru a fi sănătoşi tot anul.