În perioada 1-2 martie 2025, Filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul Raional Soroca, a organizat la Piața Libertății din municipiu expo-târgul „UN GÂND FRUMOS PENTRU VOI, STIMATE DOAMNE”, ajuns la cea de-a V-a ediție. Evenimentul a fost un omagiu adus doamnelor cu ocazia Sărbătorii de 8 Martie și a adunat peste 60 de participanți din întreaga țară.
Vizitatorii au avut ocazia să achiziționeze o gamă largă de produse, de la îmbrăcăminte și produse alimentare, până la cosmetice, bijuterii, accesorii pentru copii și multe altele. Meșteșugarii și producătorii locali au expus articole tradiționale și meșteșugărești, oferind astfel o atmosferă vibrantă și plină de culoare.
Pe durata celor două zile, atmosfera de sărbătoare a fost amplificată de momente muzicale oferite de studiourile locale din Soroca.
Evenimentul a fost marcat de felicitări și dedicații speciale adresate doamnelor, celebrându-le în stil mare cu ocazia zilei de 8 Martie.
Citiți mai mult:
,,Misiunea Cumpărătorului” la Turkish Fashion Fabrics Show 2025
MOLDAGROTECH 2025: expoziția agricolă ce aduce inovații și soluții moderne
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.