Agricultorii și pensionarii sunt cele mai vulnerabile categorii în fața sărăciei, conform unei analize recente. În 2023, rata sărăciei absolute a ajuns la 31,6 la sută, iar cea extremă la 13,8 la sută, cu cele mai mari valori înregistrate în mediul rural.
Potrivit studiului de la Progen, în zonele rurale, rata sărăciei extreme este de trei ori mai mare decât în orașe, atingând 19,2 la sută. Agricultorii, fie salariați, fie implicați în activități individuale, și pensionarii se confruntă cu cele mai ridicate niveluri ale sărăciei, acestea fiind în creștere din 2022.
Totodată, persoanele cu dizabilități sunt, de asemenea, puternic afectate, rata sărăciei extreme în rândul acestora dublându-se din 2017. În același timp, 65 la sută dintre cetățeni spun că veniturile le ajung doar pentru strictul necesar sau chiar mai puțin.
De altfel, studiul evidențiază și dependența mare a populației rurale de prestațiile sociale. Aproape o treime dintre cele mai sărace gospodării își asigură supraviețuirea prin ajutoare sociale.
Citiți mai mult:
Sprijinul pentru fermierii afectați de secetă, în așteptare: Decizia se amână până pe 18 decembrie
Guvernul dă asigurări cetățenilor că alocațiile pentru căldură vor fi achitate corect
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.