Sancțiuni mai dure pentru șoferii din Moldova

Poliția le vine de hac vitezomanilor. Șoferii care vor depăși limita de viteză de la 40 de km/h până la 60 de km/h riscă să rămână cu permisul de conducere suspendat pe un termen maxim de 45 de zile, iar în cazul în care limita de viteză a fost depășită de la 60 până la 80 de km/h peste limita admisă, se va suspenda dreptul de a conduce pe un termen de până la 75 de zile.

De asemenea, vor fi sancționați contravențional și proprietarii mijloacelor de transport, care refuză sau se eschivează să comunice identitatea persoanei căreia i-a fost încredințată conducerea vehiculului și a încălcat regulile de circulație.

Autorii proiectului au mai propus și diminuarea unor sancțiuni. De exemplu, șoferii care nu vor respecta marcajul rutier se vor alege doar cu un avertisment.

Documentul are scopul de a responsabiliza conducătorii auto și de a crește nivelul de siguranță a traficului rutier, prin reducerea numărului de accidente.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură, la ultima ședință plenară a Parlamentului, iar pentru a deveni și lege, acesta trebuie să fie votat în lectura a doua și apoi în cea finală.