Să-l ajutăm pe Constantin Mârza să se facă bine
Mitropolia Moldovei cere ajutorul oamenilor pentru a sprijini financiar familia unui slujitor al Domnului din raionul Șoldănești, pusă la grea încercare în aceste zile. Într-un comunicat de presă emis de reprezentanții Mitropoliei se menționează că unul dintre copiii preotului din satul Cobâlea a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer.
„Familia Părintelui Boris Mârza din s. Cobâlea, r. Șoldănești trece de câteva luni printr-o grea încercare. Unul dintre fiii gemeni ai săi a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer la oase, care evoluează fără milă și afectează organismul și așa slăbit al băiatului. În lupta pentru salvarea fiului, familia are nevoie de ajutorul oamenilor de bună credință. La chemarea de ajutor a familiei deja au răspuns mii de oameni. În decurs de câteva zile au reușit să se adune în jur de 80 de mii de euro. Suma necesară însă este prea mare pentru familie și rude, întrucât pentru operație și tratamentul ulterior este nevoie de peste 200 de mii de euro. Copilul se află deja la o clinică din Turcia, unde a început să primească tratamentul necesar. În timp ce Constantin luptă acum pe patul de spital, familia și apropiații se roagă ca băiatul să iasă cu bine din această maladie. Să fim generoși și să manifestăm dragostea și susținerea noastră față de această familie, contribuind la salvarea vieții lui Constantin. „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrările Tale și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!””, se arată în mesajul postat de Mitropolie.
Doritorii pot expedia un SMS, ce are valoarea de 45 de lei, la următoarele numere:
- 2910, pentru abonații Unite;
- 2910, pentru abonații Moldcell;
- 090009002, pentru abonații Moldtelecom.
- SMS-ul trebuie să conțină mesajul – 801.
De asemenea, pot fi făcute donații și pe cardul bancar al părintelui Boris: 5574840218692519.