Prețurile medii de consum s-au majorat în luna noiembrie 2021, în medie, cu peste 12,4 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, informează Biroul Național de Statistică.
Potrivit sursei citate, în luna noiembrie curent, produsele alimentare au fost mai scumpe cu circa 15,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ce ține de prețul mărfurilor nealimentare, acestea s-au dovedit a fi mai mari cu aproximativ 11,3% față de noiembrie anul trecut, iar serviciile prestate populaţiei – cu 9,6%.
Astfel, comparativ cu octombrie 2021, prețurile medii de consum s-au majorat cu 3,5%, scumpirea fiind determinată de creșterea costurilor la produsele alimentare cu peste 3,1%, la mărfurile nealimentare cu aproape 1,4% și la serviciile prestate populației cu circa 7%.
Pentru serviciile prestate populației, în noiembrie faţă de octombrie 2021, au fost înregistrate creșteri de tarife la serviciile comunale-locative – cu 19,7%, în special: gaz din rețea – 80,6%, încălzirea centralizată – 18,7%, prepararea apei calde – 11,4% sau serviciile transportului de pasageri cu taxiul – 7,7%.
În același timp, pe parcursul lunii de raport au fost înregistrate reduceri de preț la serviciile de turism peste hotarele țării – cu 1,7% și serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,5%.