Robotica, obiect de studiu în încă 50 de instituții de învățământ din RM

Programul Național de Studiere a Roboticii Educaționale, implementat sub egida Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, va fi extins în 50 de instituții de învățământ, scrie radiomoldova.md

 „50 de școli vor deveni membri noi ai rețelei și vor fi dotate cu seturi speciale de robotică, destinate elevilor claselor de gimnaziu și liceu. 10 instituții de învățământ, care deja sunt incluse în Programul Național de Studiere a Roboticii Educaționale, vor fi selectate pentru dotări suplimentare, destinate claselor primare. Iar 30 de instituții, deja incluse în program, de asemenea vor beneficia de dotări suplimentare,” a menționat într-un interviu pentru emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, managerul Programului Național de Studiere a Roboticii Educaționale, Liliana Beleac.

Instituțiile de învățământ vor fi selectate în baza mai multor criterii. Este vorba de numărul de elevi, participarea la instruiri pentru profesori – antrenori de robotică, posibilitatea instituției de a contribui financiar la dotarea cu seturi de robotică suplimentare, dar și accesul la internet.

Școlile care vor să facă parte din Programul Național de Studiere a Roboticii Educaționale pot depune o cerere până la 8 octombrie 2023.

Rezultatele vor fi anunțate pe parcursul aceleiași luni, anunță Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.