RM va adera la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior
Republica Moldova va adera la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, adoptată la Paris. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința din 20 septembrie a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Scopul Convenției este să faciliteze mobilitatea academică și profesională între regiuni și să sporească cooperarea internațională în învățământul superior, prin stabilirea unui instrument global de definire a standardelor.
Astfel, odată cu aderarea țării noastre la această Convenție, studenții din Republica Moldova și cadrele didactice care optează pentru programe de mobilitate vor beneficia de mai multe oportunități. De asemenea, instituțiile de învățământ superior vor fi incluse plenar în circuitul internațional al serviciilor educaționale și vor fi conectate la rețelele internaționale de informare și de recunoaștere a calificărilor.
Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior a fost adoptată în anul 2019. Până în prezent, aceasta a fost ratificată de 22 de state, printre care Franța, Islanda, Japonia, Norvegia, Suedia, România, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord etc.