Riscă să se trezească cu locuințele și grădinile inundate

Riscă să se trezească cu locuințele și grădinile inundate. Totul din cauza unui consătean, care a decis să-și extindă iazul din centrul localității pe care l-a amenajat acum câțiva ani. Se întâmplă în satul Rotunda din raionul Edineț. Acum, proprietarul a cumpărat câteva grădini din preajmă și chiar ar fi pus mâna pe un teren care aparține primăriei locale pentru a-și mări afacerea, relatează NordNews.

Vitalie Țentiu, locuitor, s. Rotunda: „Locuiesc aici, aceasta este casa mea. Lucrările de extindere a iazului sunt în toi. Mă tem că peste o zi sau două se vor apropia de casă și s-ar putea dărâma. Sunt șerpi, broaște, țânțari, dar eu am doi copii minori. El prinde pește își folosește bazinul pentru piscicultură, dar eu îmi fac griji. Mă vor inunda. Am patru căldări de cartofi și puțină ceapă.”

Din cauza extinderii iazului, cel mai mult are de suferit familia lui Vitalie Țentiu. Bărbatul spune că riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului.

Iazul are o adâncime de 3,5 metri, iar terenul nu este îngrădit, fapt ce îi sperie pe localnici.

„Trebuie de îngrădit pentru a nu se duce copiii la scăldat, să nu se întâmple vreun incident.”

„Cred că e mai periculos pentru copii, să nu se ducă la scăldat. Știți cum sunt copiii neastâmpărați”, au spus oamenii.

Proprietarul iazului a refuzat să discute cu colegii de la Nordnews.

„Adresați-vă la instituțiile competențe și vă vor răspunde. Bine? Vă repet, aceasta este proprietate privată!”

Nu au reușit să discute nici cu primarul satului din motiv că s-ar afla într-o deplasare de serviciu.

În schimb, Ludmila Botezatu, care este secretara consiliului local din anul 2011, declară că nu este la curent cu extinderea iazului.

Ludmila Botezatu, secretara consiliului local din Rotunda: „Noi am avut consiliu pe data de 5 mai. Nu a fost discutată această întrebare. Nu a fost nicio cerere de lărgire, dar pe data de 8 au început lucrările. Nu știu.”

Inginerul cadastral a confirmat că o parte din terenul pe care proprietarul își extinde iazul, de fapt, aparține primăriei locale.

Veaceslav Tănase, inginer cadastral, s. Rotunda: „Au fost reprezentanții ecologiei și l-au luat pe proprietar la Procuratură pentru a discuta în privința iazului. Iazul se află nu doar pe proprietate privată, dar și pe terenul primăriei. Nu l-a cumpărat. Are contract, dar nu are dreptul de a efectua lucrări, ci doar pentru imaș.”

De cealaltă parte, șeful Agenției pentru Protecția Mediului din Edineț susține că proprietarul lacului deține toate actele necesare.

Andrian Rotaru, șeful Agenţiei de Mediu, Edineţ: „Ne-am deplasat astăzi la fața locului imediat după depunerea plângerii. El execută lucrări conform actelor eliberate de Agenția de Mediu, fără careva încălcări. Totodată, el a coordonat cu toate instituțiile de resort.”

În prezent, iazul este amplasat pe un teren de jumătate de hectar.