Revendicările fermierilor rămân nerezolvate

Revindecările agricultorilor, înaintate acum o lună, rămân deocamdată nerezolvate. Potrivit unui comunicat al Asociației ”Forța Fermierilor” acest lucru ar putea crește tensiunea în rândul producătorilor agricoli, iar unii pot ajunge chiar la faliment.

În acest context, pentru a evita escaladarea protestelor, fermierii solicită urgentarea aprobării regulamentelor privind compensarea parțială a costurilor de producere și repartizarea motorinei din România, cu debirocratizarea maximă a procedurilor. De asemenea, convocarea promptă a ședinței cu prim-ministru, în vederea discutării introducerii moratoriului la plata datoriilor producătorilor de cereale și oleaginoaselor.

Comunicatul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”A trecut mai mult de o lună de la ziua, când reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au discutat prima dată proiectele Regulamentelor privind compensarea parțială a costurilor de producere fermierilor și repartizarea agricultorilor, afectați de seceta 2022, motorinei din România. Din păcate, până în ziua de azi aceste documente nu au fost aprobate de către Guvern și nici în ordinea de zi a Executivului pentru 2 august proiectele respective nu figurează.”

Potrivit fermierilor, propunerile organizației pentru ambele regulamente, pe unele aspecte, nu au fost luate în considerație. Prin urmare, proiectele acestor acte normative conțin anumite condiții, în opinia fermierilor, absolut inutile, care vor birocratiza procesul de depunere a dosarelor.

Comunicatul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Cea mai mare problemă este tergiversarea aprobării documentelor în situația când fiecare zi contează pentru producătorii agricoli, care sunt distruși de prețuri mizere la materia primă și presiunea excesivă a creditorilor. Domnul prim-ministru așa și nu a acceptat o întâlnire urgentă cu Forța Fermierilor, iar ministerul finanțelor murează ideea unui moratoriu măcar pe câteva luni la plata datoriilor producătorilor de cereale și oleaginoaselor.”

Pe 7 iunie, peste 500 de agricultori din 20 de localități din țară au ieșit la protest în mai multe raioane ale țării. Mai târziu, fiind ignorați de autorități, pe 20 iunie, fermierii au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale, în total fiind aliniate în fața Guvernului aproximativ 170 de tractoare. Agricultorii s-au arătat nemulțumiți de creșterea prețurilor la carburanți și majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite.

Totodată, ei au solicitat compensații mai mari pentru culturile compromise de secetă, precum și interzicerea importului de cereale din Ucraina. Ulterior, după negocierile de la Guvern, aceștea au declarat că suspendă protestele până pe 1 august.