Restricțiile pentru moldoveni când merg în România sau în Ucraina

Ministerul Afacerile Externe și Integrării Europene (MAEIE) actualizează pe site-ul oficial noile restricții ale tuturor țărilor luate pe fondul răspândirii infecției cu Covid-19, cunoscute ca coronavirus de timp nou. Spre exemplu, ultimele actualizări de către autoritățile vecine au fost făcute pe data de 24 decembrie 2021.

ROMÂNIA

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită începând cu data de 9 decembrie 2021, dar conform listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, Republica Moldova se regăsește în zona verde.

Prin urmare, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei. Doar că, începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în România trebuie să completeze formularul digital.

Măsurile stării de alertă

Sunt în vigoare o serie de restricții noi valabile până în 8 ianuarie 2022. Printre acestea se numără:

  • Măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat, cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terțe (inclusiv Republica Moldova) și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
  • Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei.
  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Sunt exceptați de la măsura carantinei:

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
  • copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei (în situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României);
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării, și alte categorii de persoane, indicate aici.

Totodată, sunt exceptați de la măsura carantinei conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS- CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.

Prevederi privind tranzitul

În cazul străinilor aflați în tranzit – intrarea pe teritoriul României poate fi permisă dacă prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau că vor părăsi teritoriul României – având acte doveditoare în acest sens – dovada scopului călătoriei se poate face în baza unui drept de ședere, dacă sunt impuse astfel de limitări de către statele de tranzit/ destinație (viză, permis de ședere, carte de rezidență etc.).

Având în vedere că legislația română nu stipulează expres lista actelor justificative, se recomandă consultarea autorităților Poliției de Frontieră a României, pentru a verifica condițiile de călătorie instituite. La fel, este cazul să vă asigurați, din timp, că țara de destinație finală sau de tranzit, în această perioadă nu are careva restricții instituite la călătorii pentru cetățenii Republicii Moldova, în contextul pandemiei cu virusul COVID19, pentru a putea prezenta această informație autorităților de frontieră la momentul trecerii, la fel și documentele doveditoare privind dreptul de intrare în țara respectivă.

Ambasada Republicii Moldova la București

Ambasada României la Chișinău

UCRAINA

Pe teritoriul Ucrainei, este instituit nivelul galben de carantină adaptivă până la data de 31 martie 2022.

La trecerea frontierei de stat este obligatorie încheierea/deținerea unei polițe de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina. Perioada de valabilitate a poliței de asigurare trebuie să fie cel puțin egală cu durata șederii în Ucraina.

De asemenea, este necesară prezentarea unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 72 de ore înainte de trecerea frontierei de stat, sau un test antigen rapid, emis sau tradus în limba engleză (cu excepția copiilor cu vârsta de până la 12 ani).

Începând cu luna august 2021, la intrarea în Ucraina, cetățenii străini trebuie să instaleze pe telefonul mobil și să activeze aplicația guvernamentală „Vdoma” (“Вдома” – “Acasă”), prin care se urmărește respectarea autoizolării. Aplicația începe urmărirea după 72 de ore de la trecerea frontierei, dacă persoana nu a obținut un rezultat negativ la un alt test RT-PCR sau test antigen rapid, efectuat după intrarea în Ucraina.

Lista laboratoarelor din Ucraina autorizate să transmită rezultatele testelor către aplicația „Acasă” poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Sănătății, accesând aici. Laboratorul introduce informațiile într-o platformă online care se sincronizează în fiecare oră cu aplicația “Vdoma”. Utilizatorii primesc un mesaj în aplicație prin care sunt informați despre rezultatul testului și necesitatea (sau nu) a autoizolării. Numărul de telefon comunicat laboratorului trebuie să fie același cu cel utilizat la instalarea aplicației.

Aplicația „Vdoma” nu controlează sau restricționează deplasările utilizatorului în primele 72 de ore de la intrarea în Ucraina, ci numai după 72 de ore de la trecerea frontierei, în lipsa unui rezultat negativ al unui test RT-PCR. Pe durata autoizolării (10 zile), persoana este obligată să se afle în permanență în locul de autoizolare ales și să se abțină de la contactul cu alte persoane decât cele cu care locuiește împreună. Controlul autoizolării prin intermediul aplicației mobile se efectuează prin verificarea conformității fotografiei feței persoanei cu fotografia de referință făcută în timpul instalării aplicației mobile și a geolocalizării telefonului mobil în momentul fotografierii. Dacă în orice moment după instalarea aplicației persoana primește vreo notificare, trebuie să facă o fotografie a feței sale folosind aplicația respectivă în max. 15 minute.

În caz de neconcordanță între geolocalizare și fotografie, în cazul lipsei semnalului GSM, ștergerii aplicației de pe telefonul mobil sau din orice altă cauză de nefuncționare a aplicației, Poliția Națională va fi sesizată cu privire la încălcarea obligației de autoizolare.

Nu este necesară instalarea aplicației „Acasă” și prezentarea unui test negativ RP-PCR la intrarea în Ucraina pentru cetățenii străini care fac dovada unui curs complet de vaccinare împotriva COVID-19 cu certificatul digital european de vaccinare.

Aplicația poate fi instalată din App Store.

În cazul în care, indiferent de motiv, aplicația nu poate fi instalată, cetățenilor străini nevaccinați li se va refuza intrarea în Ucraina. La trecerea frontierei de stat nu este necesară încheierea/deținerea unei polițe de asigurare COVID-19 și prezentarea unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR sau a testului antigen rapid pentru următoarele categorii:

  • persoane cu drept de ședere permanentă în Ucraina, vaccinate în Ucraina sau posesoare ale certificatului digital european de vaccinare;
  • refugiații sau persoanele care au nevoie de protecție internațională;
  • personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale altor state, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora;
  • militarii forțelor armate ale statelor membre NATO și ale statelor care participă la programul „Parteneriatul pentru Pace”, care participă la activitățile de pregătire a unităților forțelor armate ale Ucrainei.
  • șoferii și membrii echipajelor vehiculelor de marfă, autobuzelor angajate în transportul regulat sau ocazional, membrii echipajelor navelor maritime și fluviale, membrii echipajelor de tren și locomotive.

La trecerea frontierei de stat nu este necesară instalarea și activarea aplicației „Vdoma” pentru următoarele categorii:

  • persoanele cu vârsta de până la 18 ani;
  • șefii și membrii delegațiilor oficiale ale statelor străine, angajații organizațiilor internaționale, precum și persoanele care le însoțesc care intră în Ucraina la invitația președintelui Ucrainei, Radei Supreme a Ucrainei, Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, Biroului Președintelui Ucrainei, Ministerului Afacerilor Externe;
  • personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale altor state, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora;
  • persoanele care sosesc pentru a participa la competiții sportive oficiale desfășurate pe teritoriul Ucrainei și persoanele care le însoțesc;
  • persoanele care vin să participe la evenimente culturale desfășurate pe teritoriul Ucrainei, la invitația instituțiilor culturale, și persoanele care le însoțesc;
  • militarii forțelor armate ale statelor membre NATO și ale statelor care participă la programul „Parteneriatul pentru Pace”, care participă la activitățile de pregătire a unităților forțelor armate ale Ucrainei sau vin la invitația Ministerului Apărării;
  • experții serviciilor de frontieră ale statelor Uniunii Europene, care vin în cadrul operațiunilor comune cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă FRONTEX;
  • membrii delegațiilor guvernamentale oficiale și ai altor delegații din Ucraina care se întorc în Ucraina după călătorii în interes de serviciu pe termen scurt în străinătate unde au participat la consultări internaționale, negocieri, conferințe, sesiuni ale organizațiilor internaționale, reuniuni ale comisiilor interguvernamentale, alte organe interguvernamentale comune;
  • participanții la evaluarea externă independentă, persoanele care intenționează să intre în instituții de învățământ, inclusiv cursuri pentru pregătirea la admiterea în instituțiile de învățământ superior de stat, persoanele care studiază în instituții de învățământ din Ucraina, precum și părinții (inclusiv adoptivi), tutorii, reprezentanții legali sau alte persoane autorizate de părinți (inclusiv adoptivi), tutori, sau reprezentanți legali care însoțesc astfel de persoane;
  • șoferii și membrii echipajelor vehiculelor de marfă, autobuzelor angajate în transportul regulat și ocazional, membrii echipajelor aeriene, maritime, fluviale, de tren și locomotive;
  • persoane care transportă celule stem hematopoietice pentru transplant;
  • cetățenii ucraineni care au plecat în străinătate înainte de 4 august 2021.

Începând cu luna august 2021, persoanele nevaccinate care sosesc din Republica India și Federația Rusă sau au fost pe teritoriul acestor state cel puțin 7 zile în ultimele 14 zile trebuie să instaleze pe telefonul mobil și să activeze aplicația „Vdoma” și vor fi supuse măsurii de autoizolare pentru 14 zile imediat după trecerea frontierei, fără posibilitatea de a suspenda măsura mai devreme.

De asemenea, este interzisă intrarea în Ucraina a cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc din Africa de Sud, Republica Botswana, Republica Zimbabwe, Republica Namibia, Regatul Lesotho, Regatul Eswatini, Republica Mozambic și Republica Malawi și s-au aflat pe teritoriul acestor state cel puțin 7 zile în ultimele 14 zile (cu câteva excepții, printre care străinii și apatrizii care posedă premise de ședere în Ucraina sau care sunt membrii de familie ai cetățenilor ucraineni, precum și angajații misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și oficiilor organizațiilor internaționale din Ucraina și membrii de familie ai acestora).

Nu este necesară instalarea aplicației „Acasă” și prezentarea unui test negativ RP-PCR la intrarea în Ucraina pentru cetățenii străini care fac dovada unui curs complet de vaccinare împotriva COVID-19 cu certificatul digital european de vaccinare.

Începând cu luna iunie 2020, a fost reluat transportul aerian de pasageri pe aeroporturile internaționale, cu respectarea măsurilor de protecție și siguranță (este obligatorie purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de 1,5 m, utilizarea soluției dezinfectante pentru mâini). În interiorul aeroportului, pasagerii și personalul au acces numai după verificarea temperaturii corporale.

Excepții privind tranzitul

La trecerea frontierei de stat este obligatorie încheierea/deținerea unei polițe de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina.

De asemenea, este necesară prezentarea unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 72 de ore înainte de trecerea frontierei de stat sau un test antigen rapid, emis sau tradus în limba engleză.

Autoritățile ucrainene efectuează scanarea temperaturii persoanelor care intră pe teritoriul Ucrainei.

Începând cu luna septembrie 2021, cetățenii străini care intră în Ucraina în scopul tranzitului și dețin documente care confirmă plecarea lor din țară în termen de 48 de ore sunt exceptați de la măsura autoizolării și nu este necesară instalarea aplicației „Acasă”.

Nu este necesară instalarea aplicației „Acasă” și prezentarea unui test negativ RP-PCR la intrarea în Ucraina pentru cetățenii străini aflați în tranzit, indiferent de unde vin, care fac dovada unui curs complet de vaccinare împotriva COVID-19 cu certificatul digital european de vaccinare.

Regimul de ieșire a cetățenilor străini și apatrizilor de pe teritoriul Ucrainei rămâne neschimbat.

Autoritățile ucrainene au hotărât prelungirea carantinei adaptive până la data de 31 martie 2022 și începând cu luna septembrie 2021 este instituit nivelul galben de pericol epidemiologic pe întreg teritoriul Ucrainei. În aceste condiții, purtarea măștii este obligatorie în transportul public, în timpul evenimentelor de masă, precum și în spațiile închise.

Activitatea unităților de catering, a unităților de divertisment, a cinematografelor și organizarea altor evenimente în masă este permisă cu condiția purtării măștii și asigurării echipamentului personal de protecție angajaților și participanților. Restricțiile privind limitarea numărului de participanți la evenimente nu se aplică dacă toți participanții și organizatorii evenimentului prezintă un rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 72 de ore, sau un test antigen rapid sau fac dovada efectuării unui curs complet de vaccinare împotriva COVID-19.

În situația instituirii nivelului roșu de pericol epidemiologic într-o regiune, pe teritoriul acelei regiuni va fi interzisă activitatea restaurantelor (cu excepția livrărilor la domiciliu), centrelor comerciale, unităților de divertisment, cinematografelor, teatrelor, piețelor și magazinelor nonalimentare, sălilor de sport, piscinelor și centrelor de fitness, precum și activitatea instituțiilor culturale. Vor fi de asemenea închise instituțiile de învățământ, cu excepția grădinițelor și școlilor primare, și va fi interzisă organizarea de evenimente cu participare largă, cu excepția evenimentelor sportive oficiale și a meciurilor (fără spectatori). Aceste restricții nu se vor aplica în cazurile în care toți angajații, organizatorii, vizitatorii sau participanții vor fi complet imunizați și vor avea un certificat verde COVID. În nivelul roșu de pericol epidemiologic, activitatea băncilor, benzinăriilor, magazinelor veterinare, farmaciilor și tuturor magazinelor alimentare nu va fi restricționată, dar rămâne obligatorie respectarea normelor anti-epidemice.

În prezent, sunt încadrate în nivelul roșu de carantină regiunile Kiev, Jitomir, Cernigiv, Zaporojie, Mikolaiv, Sumî, Volîn și Cerkasî. În funcție de situația epidemiologică existentă pe teritoriul fiecărei unități administrativ-teritoriale, autoritățile locale pot decide introducerea unor măsuri restrictive suplimentare.

Începând cu luna octombrie 2021, pentru a utiliza transportul public interregional regulat sau neregulat, rutier, aerian sau feroviar, între regiuni cu nivel galben sau roșu de pericol epidemiologic, pasagerii trebuie să dețină fie certificat de vaccinare, fie un test negativ PCR sau rapid nu mai vechi de 72 de ore. Noile reglementări nu se vor aplica transportului urban și intra-regional.