Restricții la exportul de cereale spre Moldova

Ucraina a impus restricţii temporare, începând cu patru mai curent, privind exporturile de cereale pe calea ferată spre Moldova și România, din cauza numărului mare de vagoane aflate la punctele de trecere a frontierei, informează presa internațională.

Amintim că, anterior, autorităţile de la Kiev au suspendat exporturile de cereale pe calea ferată doar spre Polonia.

Joi, Ministerul ucrainean al Agriculturii a informat în mod oficial că exporturile de cereale în sezonul agricol 2021/2022 au ajuns la 46 milioane de tone, cifră care include şi 132.000 de tone exportate de la începutul lunii mai.

După ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia, Ucraina a fost forţată să utilizeze calea ferată drept principala rută pentru exporturile de cereale, ceea ce a condus la aglomerarea vagoanelor de cale ferată la punctele de trecere a frontierei. Comparativ, înainte de invazia rusească, Ucraina exporta pe mare până la şase milioane de tone de produse agricole pe lună.

Doar în luna martie a acestui an Ucraina a exportat 300.000 de tone de cereale, în timp ce unii analiști susţin că în luna aprilie exporturile de cereale s-au ridicat la 923.000 de tone.