În trimestrul trei al anului 2024, Republica Moldova a atins o capacitate instalată de 521 MW în producția de energie din surse regenerabile, marcând o creștere impresionantă de 11 ori față de anul 2019. În acest context, energia solară și eoliană au înregistrat progrese semnificative, cu un avans de peste 55 la sută față de 2023. Creșterea continuă a capacității este un semn clar al tranziției către un sistem energetic mai sustenabil și mai sigur.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, cele mai mari progrese au fost observate în sectorul fotovoltaic, unde capacitatea a crescut aproape de două ori, ajungând la 344 MW, comparativ cu 185 MW în 2023. De asemenea, instalațiile eoliene au înregistrat o creștere semnificativă de 22 la sută, atingând 154 MW în 2024. Aceste realizări se datorează implementării unor mecanisme de sprijin atractive, care au stimulat investițiile în aceste tehnologii verzi, inclusiv prin mecanismul de contorizare și facturare netă, care a intrat în vigoare la începutul acestui an.
Republica Moldova susține producția de energie regenerabilă prin trei mecanisme de sprijin care facilitează integrarea acestora în rețea și ajută investitorii să își recupereze rapid investițiile. Printre acestea se numără tarifele fixe garantate pe o perioadă de 15 ani pentru centralele mai mici de 1 MW fotovoltaic și 4 MW eolian, precum și licitațiile lansate pentru proiecte de mari dimensiuni, cum ar fi cele de 165 MW în vara anului 2024. Aceste măsuri contribuie nu doar la diversificarea surselor de energie ale țării, dar și la creșterea gradului de securitate energetică și protecția mediului.
Citiți mai mult:
Republica Moldova poate exporta produse din carne de pasăre în Uniunea Europeană
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.