Reglări de conturi între fermieri, în stilul anilor ’90 / VIDEO
Două unități de tehnică agricolă au fost dezactivate la propriu în satul Copciac. Combinele au fost lovite de un tractor a unui lider local, care mai este și consilier în această localitate.
Incidentul a avut loc pe unul dintre câmpurile fermei colective Pobeda, unde de curând, angajații întreprinderii au început să recolteze orzul.
În acel moment, tractorul a intrat în câmp și a lovit două combine.
Tractoristul a fost oprit datorită locuitorilor din zonă, care, de asemenea, au suferit în urma acțiunilor acestuia.
Este de remarcat faptul că proprietarului tractorului, Valerii Manastarlî, în urmă cu aproximativ o lună i-au incendiat combina.
După aceasta, la Copciac a avut loc o întrunire de urgență a consiliului local și locuitorilor din sat, în timpul căreia s-a discutat situația criminologică de acolo.