„Registrul Fermierilor” va fi instituit în Republica Moldova
Executivul a aprobat instituirea Sistemului Informațional „Registrul Fermierilor”. Acesta are drept scop gestionarea și creșterea transparenței în utilizarea subvențiilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. De asemenea, sistemul va facilita accesul rapid la date precise și actualizate.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Registrul fermierilor, care prezintă un sistem automatizat destinat înregistrării, păstrării și utilizării informațiilor despre fermieri, de la înregistrarea acestora până la arhivarea datelor.”
Obiectivele principale ale „Registrului Fermierilor” includ automatizarea sistemelor de evidență și eliminarea factorului de eroare umană generat de manipularea documentelor, dar și digitalizarea, care va permite o alocare mai bună a resurselor și reducerea costurilor operaționale;
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Implementarea Sistemului citat va contribui la creșterea productivității sectorului agroalimentar, asigurarea sănătății animalelor, creșterea calității produselor alimentare, facilitând, astfel, accesul la date și investiâiile în economia Republicii Moldova.”
„Registrul Fermierilor” este dezvoltat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu sprijinul Guvernului Japoniei și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).