În Chișinău vor apărea 25 de aparate pentru colectarea deșeurilor de ambalaje: plastic, sticlă și aluminiu. Acestea vor fi instalate în preajma magazinelor, iar cetățenii care le vor utiliza vor primi reduceri la cumpărături.
Aparatele vor fi instalate până la sfârșitul anului 2021. Un contract în acest sens a fost semnat de două ONG-uri de mediu. Potrivit ecopresa.md , automatele vor fi cumpărate în rate, în cadrul unui proiect finanţat de Facilitatea Globală de Mediu, prin intermediul Green City Lab Moldova, în valoare de 200 de mii de dolari.
Proiectul are scopul de a crește nivelul de conștientizarea a problemei deșeurilor în contextul implementării Responsabilității Extinse a Producătorilor prin care vom contribui împreună la un mediu curat și sănătos. Precizăm că, începând cu 1 ianuarie 2023 pe piață vor putea plasa ambalaje numai producătorii de produse supuse reglementărilor de Responsabilitate Extinsă a Producătorilor (REP). Adică, producătorii vor fi obligați prin lege să colecteze şi să recicleze deşeuri.