Recomandări pentru o alimentație rațională în perioada de sărbători

Pentru a reduce riscurile alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au venit cu mai multe recomandări. Aceștia îndeamnă populația să mănânce mai puține alimente hipercalorice și mai multe legume și verdețuri.

ANSP recomandă populației să țină cont de „principiul farfuriei sănătoase și să limiteze porțiile de alimente consumate”. Potrivit reprezentanților Agenției, evitarea indigestiilor, intoxicațiilor și a bolilor netransmisibile, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, bolilor cardiovasculare, poate fi preîntâmpinată printr-o alimentație rațională și un consum preponderent de legume și verdețuri, salate asezonate cu ulei (nu cu maioneză) care să constituie 50 la sută din farfuria de mâncare.

Cealaltă jumătate de farfurie ar trebui să fie alcătuită (25 la sută) din o sursă de proteină – carne sau pește, iar celelalte 25 la sută rămase – din cereale, paste integrale, sau cartofi.

Specialiștii ANSP menționează că, masa servită în farfurii cu un diametru maxim de 25 cm, ajută la consumul porțiilor mici de alimente.

Reducerea cantității de sare, zahăr și grăsimi saturate

Consumate în exces, sarea, zahărul și grăsimile saturate, regăsite frecvent în produsele alimentare de pe masa de sărbătoare, pot fi cauza apariției kilogramelor în plus, a indigestiilor, a constipațiilor sau a bolilor digestive, precum pancreatita, colecistita sau gastrită, menționează ANSP.

Specialiștii ANSP: „Sărbătorile de iarnă în țara noastră încep, în mod tradițional, pe data de 25 decembrie și se încheie pe 14 ianuarie, perioadă în care riscul alimentației hipercalorice, cu un exces de sare, zahăr și grăsimi este deosebit de mare. Aceste obiceiuri tranzitorii pot genera un surplus de kilograme, care expune populația unui risc mai mare pentru bolile netransmisibile, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și alte boli cardiovasculare. Totodată, din cauza volumului mare de alimente preparate în această perioadă și a nerespectării termenelor și a condițiilor de păstrare a preparatelor, pot apare frecvent cazuri de intoxicație alimentară”.