Recolta de porumb a României va scădea cu 30 la sută din cauza secetei
Recolta de porumb românesc va înregistra o scădere de până la 30 la sută în acest an. Cauza ar fi seceta și canicula care au devastat producția și la nivelul Uniunii Europene. Astfel, UE se îndreaptă spre o recoltă mai mică de porumb, susțin analiștii intervievați de Reuters, într-un articol preluat de Agerpres, transmite revista-ferma.ro.
Producția mai mică de porumb ar putea face blocul comunitar și mai dependent de furnizorii externi în acest sezon, mai ales în condițiile în care UE va recolta cantități mai mici de grâu și orz, care pot fi utilizate ca nutreț pentru animale, la fel ca porumbul.
MAXENCE DEVILLERS, analist la Argus: ,,Situația în estul Europei este una foarte gravă, la fel ca în urmă cu doi ani. Vestul Europei este în regulă, iar asta va salva situția comparativ cu 2022.”
Potrivit sursei, nivelul de umiditate favorabil din Franța oferă condiții mai bune pentru cultivarea porumbului, iar creșterea suprafețelor însămânțate ar putea permite Franței să înregistreze o recoltă mai mare față de anul trecut.