Recolta de lavandă, mai mică în 2021
Primăvara aceasta este mai darnică în precipitații, dar și în vreme frumoasă, potrivită pentru lucrările agricole.
„Noi suntem în câmpul de lavandă, aici în spatele meu este o plantație pe care ne străduim să o completăm deja de vreo 5 ani. Tufele cele mai mari au fost plantate în 2017, toamna și treptat, de atunci, am încercat să completăm cu răsad propriu. Iar în primăvara curentă, ne-a reușit să plantăm în jur de 80% din terenul pe care îl deținem.” a menționat VALERIU CIORBĂ-producător de lavandă, s. Colonița, mun. Chișinău.
Patru hectare de lavandă necesită mult timp, efort, pricepere și cunoștințe.
„Anul acesta, dacă este multă umiditate în sol, iarba pur și simplu a explodat, crește văzând cu ochii și acum suntem în câmp și muncim pentru a nimici buruienile. Aplicăm operațiuni tehnologice cu tractorul, avem discuri care ne ajută și sunt destul de bune pentru iarba care este mare. Dacă solul este umed, discurile mai greu lucrează, dar oricum fac lucrul mai bun decât cultivatorul. În această primăvară am adaptat la motocultivator pentru a face lucrările cât mai aproape de tufe, pentru a minimiza cât mai mult aplicarea sapei.” a adăugat VALERIU CIORBĂ-producător de lavandă, s. Colonița, mun. Chișinău.
Anul acesta, e posibil ca recolta să fie mai mică.
„Iernarea anul acesta a fost destul de bună, plantele au iernat destul de bine. S-a simțit efectul secetei din anul trecut și din 2019. Seceta și-a spus cuvântul, destul de multe plante au suferit sau chiar au murit. În plantația aceasta mai bătrână puteți vedea că pe alocuri plantele sunt destul de rare, noi încercăm să le reparăm, să le completăm, iarăși efort, iarăși muncă.” spune VALERIU CIORBĂ-producător de lavandă, s. Colonița, mun. Chișinău.
Pentru completarea golurilor, Valeriu Ciorbă are nevoie de material săditor. Dacă în anii precedenți îl producea în pepiniera sa, acum autoritățile îi pun bețe-n roate.
„În primăvara aceasta am reușit să plantăm material săditor din rezervele pe care le-am mai avut. Paralel și în anul 2019 și în 2020, am avut probleme foarte mari la nivel de birocrație. Cultivăm soiuri noi de lavandă, pentru care trebuie acordul deținătorului de brevet, fapt care îl solicităm de câțiva ani și sub diferite pretexte ne este refuzat, ba sunt invocate diferite taxe, ba suntem învinuiți de niște chestii pe care nu le-am făcut. Toată această procedură durează și nu avem un acord. Anul acesta cred că nu vom produce material săditor, vom continua să solicităm acel acord de multiplicare până la toamnă și la primăvară să îl producem cu toate actele în regulă.” a declarat VALERIU CIORBĂ-producător de lavandă, s. Colonița, mun. Chișinău.
În 2017, antreprenorul a procurat de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor material săditor de lavandă de soi Alba 7 și Vis Magic 10. După expirarea contractului, în vara anului 2019, a depus două cereri, prin care a solicitat acordul de multiplicare, dar i s-a răspuns că un contract de colaborare tehnico-științific nu mai poate fi încheiat.
„Una dintre condițiile deținătorului de brevet de soi de plantă este redevența, un fel de taxă de impozit de 15% din venitul obținut din vânzarea materialului săditor. Adică, dacă vindem un butaș cu 10 lei, 1,5 lei pleacă automat la deținătorul de brevet. Dacă mai adăugăm impozitul pe venit de 4%, atunci 1,90 lei pleacă automat de la materialul săditor. Plus la asta, din negocierile din acest an, deținătorul de brevet a invocat o altă modalitate de contract, așa-zisa licență, la care se adaugă o altă taxă fixă, la acele 15% din vânzări, care urmează a fi stabilită.” a menționat VALERIU CIORBĂ-producător de lavandă, s. Colonița, mun. Chișinău.
Valeriu Ciorbă recunoaște că aceasta este o problemă a micilor fermieri care produc material săditor pentru uz personal. De aceea, antreprenorul nu mai este motivat să-și extindă plantația.