Recean, despre protestul fermierilor: „Au dreptul să protesteze, însă trebuie să respecte drepturile tuturor cetățenilor”

Fermierii au dreptul să protesteze, însă trebuie să respecte și drepturile tuturor cetățenilor. Astfel a comentat prim-ministrul, Dorin Recean, manifestațiile organizate de agricultori față de politicile Guvernului. De asemenea, oficialul a menționat că, pe parcursul ultimelor trei ani, resursele financiare alocate domeniului agricol au crescut și vor continua să fie majorate.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Vreau să îndemn să avem respect pentru toți cetățenii. Evident avem dreptul să protestăm, dar să o facem în așa măsură, încât să nu afectăm drepturile altora. Există angajamentul și a vicepremierului Bolea, și a Guvernului în general, și al meu ca noi gradual să rezolvăm toate problemele. Noi am alocat bani, noi am limitat și în 2023 practic nu au existat importuri de cereale. Noi am accelerat procedura de restituire a TVA-ului, noi alocăm bani suplimentari pentru subvenții și continuăm să  identificăm resursele financiare ca să alocăm producătorilor de cereale. În același timp, trebuie să înțelegem că sectorul agricol înseamnă și alte domenii”

Oficialul a precizat că din anul 2020 și până în prezent, Guvernul a debursat aproximativ șase miliarde de lei în sectorul agricol, iar sprijinul va continua și în anul curent.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „În acest an, în 2024, am accelerat și mai mult debursarea subvențiilor. Deja la jumătatea lui februarie, adică la ziua de astăzi, 361 de milioane de lei au fost debursați pe programele de subvenționare AIPA. Avem, din nou, aproximativ 1,7 miliarde în fondul de subvenționare. În plus, noi, statul Republicii Moldova, am mai împrumutat 1,5 miliarde de lei ca să putem să acordăm granturi.”

Amintim că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat din fondul de intervenție un adaos de 50 de milioane de lei pentru aproximativ 400 de producători de cereale din Cahul, Cantemir, Ștefan Vodă, Leova, Vulcănești și Taraclia, care au fost afectați de seceta din anul 2023. Aceștia vor primi în medie 2.500 de lei per hectare pentru a acoperi pierderile cauzate de secetă.