Ratificarea acordului de contribuție dintre MAIA și FAO a fost aprobată
Acordul de contribuție dintre ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și FAO va fi ratificat. Propunerea a fost prezentată de către oficiala Alexandra Șian în cadrul ședinței Executivului. Proiectul de lege vine în contextul organizării celei de-a 34-a sesiune a Conferinței FAO pentru Europa, la Roma.
Astfel, este prevăzută acordarea unei contribuții financiare în valoare de 110.500 de dolari americani. Potrivit secretarei de Stat, contractul a fost semnat prin schimb de note la 17 iulie anul curent, Conferința desfășurându-se în perioada 14-17 mai în capitala Italiei, sub președenția Republicii Moldova.
Totodată, oficiala reiterează participarea reprezentanților internaționali în cadrul evenimentului și abordarea provocărilor din sectorul agricol.
ALEXANDRA ȘIAN, secretar de Stat în cadrul MAIA: „Evenimentul a constituit cel mai important Forum regional, care a reunit înalți oficiali, reprezentanți ai programelor și agențiilor specializate ale ONU, experți și reprezentanți ai domeniului agricol din Europa și Asia Centrală, precum a discuta cele mai relevante și actuale probleme din domeniu. ”
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.