Rata inflației a scăzut cu 3,2% în Moldova

Preţurile medii de consum, în luna noiembrie față de octombrie 2022, au crescut cu 1%, informează Biroul Național de Statistică. Această creștere, mai adaugă sursa citată, a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, la mărfurile nealimentare și la serviciile prestate populației.

Mai exact, luna trecută, din produsele alimentare creșteri mai accentuate a prețurilor medii de consum au fost marcate la ouă de găină, zahăr, pâine sau produse lactate, între 12 și 1,6%.

La mărfurile nealimentare în luna noiembrie față de octombrie 2022 au fost înregistrate creșteri mai accentuate de preț la combustibili și carburanți – cu 1,2%.

De asemenea, în perioada respectivă, majorări mai semnificative a tarifelor la serviciile prestate populației au fost înregistrate la serviciile comunal-locative – în medie cu 2,5%, în special ca rezultat al creșterii prețurilor medii la serviciile de furnizare a energiei electrice.

Astfel, potrivit datelor actualizate ale BNS, rata inflației în Moldova a coborât cu 3,2%, ajungând la 31,4. Dar chiar și așa, inflația din Moldova rămâne cea mai mare din Europa, după cea a Turciei.