Rabia și pesta porcină africană nu se dau duse

Alte trei cazuri de rabie, dar și două de pestă porcină africană au fost depistate în țară. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, virusul rabic a fost confirmat la un câine în raionul Ceadâr – Lunga, la o pisică în raionul Rezina, dar și la o bovină în raionul Râșcani. Iar pesta porcină a fost constatată la câțiva porci domestici în satul Sărata Galbenă din Hâncești, dar și la câțiva mistreți în sectorul forestier Flămânda din raionul Cahul.