Programul național de adaptare la schimbările climatice, aprobat
Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia au fost aprobate în cadrul ședinței Guvernului. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Mediului, cu sprijinul PNUD Moldova și finanțat de Fondul Verde pentru Climă. Acesta stabilește un set de priorități cu acțiuni de adaptare, divizate în două etape. Este vorba de anii 2023-2027 și 2028-2030.
RODICA IORDANOV, ministrul Mediului: ”Republica Moldova, din păcate, se clasifică drept cea mai vulnerabilă țară din Europa din punct de vedere climatic. Se prognozează ca impactul schimbărilor climatice asupra dimensiunilor sociale, economice și de mediu ale țării se vor intensifica pe termen mediu și lung.”
Ministrul Mediului, Rodica Iordanov, a menționat că programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 constă în asigurarea integrării măsurilor de adaptare în politicile sectoriale, în sinergie cu documentele de politici în domeniul adaptării la schimbările climatice, dar și în domeniul gestionării riscurilor de dezastre.
RODICA IORDANOV, ministrul Mediului: ”Programul a fost elaborat pentru sporirea rezilienței climatice a țării. În acest scop sunt necesare politici cu acțiuni țintite. De aceea, programul se axează pe cele șase sectoare vulnerabile la schimbările climatice – agricultura, sănătatea, sectorul forestier, cel energetic, al transporturilor și al resurselor de apă.”
Potrivit Ministerului Mediului, aprobarea programului va facilita realizarea agendei naționale de dezvoltare încorporată în Strategia Națională de Dezvoltare ”Moldova Europeană 2030”, a obiectivelor de dezvoltare durabilă asumate în cadrul acesteia, precum și a Contribuției Naționale Determinate actualizată, prezentată de Republica Moldova în anul 2020, în temeiul Acordului de la Paris.