Programul de dezvoltare a horticulturii a intrat în vigoare
Programul de dezvoltare a sectorului horticol pentru anii 2020-2021, aprobat recent de Executiv, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Scopul acestuia constă în sporirea competitivității producției agricole prin creșterea valorii acesteia și aprofundarea integrării lanțului valoric, cu accent pe dezvoltarea durabilă a mediului rural.
Astfel, în următorii cinci ani, se urmărește atingerea unor obiective prioritare pentru domeniu.
Obiectivele Programului:
- extinderea suprafețelor perene prin înființarea plantațiilor intensive și super-intensive noi, cu o suprafață de circa 21,8 mii de hectare;
- sporirea producției globale de fructe cu aproximativ 508,7 mii de tone sau 35%;
- creșterea producției globale de legume cu 433 de mii de tone sau 45%;
- sporirea recoltei medii la ha pentru produsele horticole cu circa 40%;
- lărgirea suprafețelor irigate, prin efectuarea investițiilor în 91,1 mii de hectare;
- mărirea spațiilor de păstrare a fructelor, prin crearea depozitelor frigorifice noi cu o capacitate de depozitare pentru aproximativ 338 de mii de tone de fructe;
- crearea caselor de ambalare pentru 45 de mii de tone de fructe;
- extinderea spațiilor protejate de producere a legumelor cu 5 mii de hectare, majorarea valorii exporturilor.
Pentru punerea în aplicare a Programului sunt necesare în jur de 11 milioane de lei.