Program pentru contracararea focarelor de gripă aviară

Cel mai grav focar de gripă aviară din istorie face ravagii în toată lume, existând riscul de a pune în pericol sănătatea umană, risc, care la ora actuală, conform experților, este scăzut.

În țara noastră, nu sunt înregistrate la moment cazuri de gripă aviară, chiar dacă aceasta bântuie cu focare majore în mai multe țări.

În acest context, Direcția sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor implementează un Program Național de control al gripei aviare, zilnic Departamentul Veterinar al Comisiei Europene informând despre situația epidemiologică.

Programul implementat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor prevede mai multe măsuri de biosecuritate în exploatare  comercială, precum și recomandări pentru gospodăriile casnice.

Supravegherea stării de sănătate a animalelor, dar și păsărilor domestice și sălbatice este foarte importantă pentru cunoașterea stării de sănătate la nivel național şi pentru întocmirea analizelor privind riscul de trecere a anumitor boli de la animalele din mediul sălbatic, la cele domestice.

Riscul de contaminare este sporit, mai ales în perioadele de migrație a păsărilor sălbatice, adică primăvara și toamna.

În Republica Moldova nu se permite introducerea păsărilor din țările unde se atestă focare de gripă aviară.

Detaliat despre programul național de control al gripei aviare implementat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, recomandările specialiștilor, dar și formularul de notificare al cazurilor de deces al animalelor îl găsiți pe pagina oficială ansa.gov.md

În anul 2022, în Republica Moldova au fost înregistrate patru focare de gripă aviară în gospodării casnice.

Potrivit specialiștilor, virusul și-a schimbat comportamentul în moduri nemaiîntâlnite până acum, iar focarele de gripă aviară au devenit mai frecvente, tulpina actuală fiind cunoscută ca H5N1.