Prognoze cu privire la prețurile benzinei și motorinei

De la începutul lunii iulie, preţurile la pompă la benzină şi motorină au crescut în medie cu peste un leu, iar în ultimele două luni cu peste doi lei pentru un litru, arată datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, transmite mold-street.com.

Astfel pentru 29-31 iulie 2023 prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard au fost stabilite de ANRE la nivelul de:

25,41 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+08 bani);

21,33 lei/litru – pentru motorina standard (+12 bani).

ANRE explică această scumpire prin evoluțiile de pe piețele internaționale a produselor petroliere, unde pe parcursul lunii iulie au crescut cu circa 140-145 dolari pentru o tonă cotațiile Platts pentru produsele derivate din petrol.

„Astfel, dacă la începutul lunii curente cotațiile Platts pentru motorină erau de circa 705-710 $/tona, actualmente acestea au crescut până la 850 $/tona, nivel înregistrat ultima dată în luna martie a anului curent. În cazul benzinei, cotațiile au crescut până la 945 $/tona, ceea ce corespunde nivelului înregistrat încă în luna noiembrie a anului 2022”, precizează autoritatea de reglementare.

ANRE reamintește că piața produselor petroliere resimte puternic ultimele decizii luate în cadrul OPEC+, în special cele de reducere a producției și exportului de petrol de către Arabia Saudită și Federația Rusă.

Astfel de la începutul lunii iulie, preţul petrolului marca Brent a crescut cu circa 14%, iar în ultimele 3-5 zile cu circa 5% şi se află în jurul cotaţiei de 85 de dolari pentru un baril.

„Considerăm că piața petrolului este subaprovizionată. Păstrăm o perspectivă pozitivă și așteptăm ca prețul petrolului Brent să crească la 85–90 dolari pe baril în lunile următoare”, afirmă analiștii UBS într-un raport citat de Reuters.

Se pot aștepta noi scumpiri a carburanților pe piaţa Republicii Moldova.