Nemulțumiți de majorările salariale anunțate de autorități, profesorii din Moldova vor ieși în stradă pe 13 și 19 decembrie, în fața clădirii Parlamentului, potrivit unui comunicat al Confederației Sindicatelor în Educație. Protestul are ca scop sensibilizarea factorilor de decizie de a majora salariile dascălilor cu 35 la sută, conform cererilor sindicatelor.
Dat fiind faptul că, în proiectul Bugetului de Stat (nediscutat în prealabil în Comisia de Consultări și Negocieri Colective), nu au fost planificate surse suficiente pentru majorarea salariilor promise și așteptate de angajații din ramură, se arată în comunicatul emis de Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova
Protestele includ și organizarea de flashmoburi în școlile din întreaga țară, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă angajații din sistemul educațional. Acțiunile sunt sprijinite de Federația Sindicatelor din Educație și Știință, care a subliniat că aceste măsuri vin ca urmare a lipsei de răspuns din partea autorităților în ceea ce privește majorarea salariilor promise.
Sindicatele îndeamnă profesorii din toată țara să participe activ la aceste acțiuni, subliniind importanța solidarității în lupta pentru drepturile angajaților din educație. Protestele vor fi monitorizate și coordonate de Biroul Executiv al Federației.
Muncă nedeclarată în Moldova: Peste 80 la sută dintre angajați prinși cu salarii „la negru”
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.