Producătorii de alune vor beneficia de consultanţă americană

Producătorii de alune vor avea posibilitatea de a beneficia de consultanţă în afaceri din partea unui voluntar american care se va afla în Republica Moldova în perioada 11-27 februarie. Vizita va avea loc în cadrul programului „Farmer-to-Farmer”, finanţat de USAID şi implementat în ţara noastră de CNFA Moldova, scrie movca.md.

Ross Penhallegon are o experiență de peste 50 de ani în horticultură, în special în cultivarea alunelor de pădure şi nucilor, iar în trecut a activat şi ca specialist în extensiune pe lângă Universitatea din Oregon, SUA.

Scopul principal al actualei vizite este elaborarea conţinutului unui ghid de buzunar în producerea alunelor, precum şi organizarea unui training privind cele mai bune practici ale tăierilor în livezile de alun.

Totodată, expertul preconizează să întreprindă o vizită în câmp şi să susţină o prelegere pentru studenţii Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi un grup de fermieri pe tema cultivării alunului în sistem ecologic. Aspectele abordate de voluntar se vor referi la selectarea materialului semincer, schema de plantare, întreținerea livezilor, recoltarea, procesarea și comercializarea producţiei.

Pe durata aflării în ţara noastră, Ross Penhallegon va asista în principal membrii Alianţei Lanţului Valoric în Agricultura Ecologică – MOVCA, inclusiv cooperativa agricolă „Euro Alun”, care acordă la rândul ei consultanţă la aproximativ 40 de producători de alune din întreaga ţară.

Importanţa asistenţei oferite de expertul american constă în faptul că livezile de alun sunt o practică relativ nouă pentru Republica Moldova, iar Euro Alun a importat recent din SUA mai multe soiuri ale acestei culturi: Dorris, Dundee, Eta, Felix, Gamma, Jefferson, McDonald, Sacajawea, Theta, Tonda Pacifica, Wepster, Yamhill şi York.

În prezent, în jur de 10 fermieri din ţara noastră cultivă alun în sistem ecologic pe o suprafaţă totală de aproximativ 85 ha. Totodată, nu există procesare şi nici exporturi semnificative de alune, din cauza volumului încă relativ mic de producere.

Pentru informaţii suplimentare:

Nadejda MOCANU, directorul CNFA Moldova

Tel.: 069260005

nmocanu@cnfamoldova.org