Proceduri simplificate la vamă pentru mărfurile ușor alterabile
În funcție de categoria mărfurilor și tipurile de transport, Serviciul Vamal va stabili un program special pentru fluidizarea traficului transfrontalier. Astfel, produsele care se alterează mai ușor vor avea proceduri simplificate la controlul vamal. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă.
Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova: „Mărfurile cu produse perisabile vor avea o procedură mai simplificată, vor fi anumite posibilități de parcare separată în posturile vamale acolo unde există această posibilitate. De asemenea, va exista o procedură aparte pentru camioanele goale.”
Potrivit premierului, în prezent se lucrează pentru a contribui la fluidizarea traficului transportului de mărfuri transfrontalier, de aceea, autoritățile moldovenești sunt în legătură cu oamenii legii de peste Prut.
Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova: „Noi avem o creștere a traficului la frontieră și este foarte important să luăm aceste măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier. Suntem în constant cu autoritățile din România pentru a ne asigura că transportatorii noștri pot trece ușor punctele de trecere a frontierei.”
Potrivit informațiilor, fluxul s-a majorat deoarece unii transportatori din Ucraina optează pentru tranzit cu marfă prin Republica Moldova. Totodată, agenții economici din Republica Moldova, care anterior exportau mărfuri spre Ucraina s-au reorientat spre piața din UE, iar din acest considerent posturile vamale situate pe frontiera moldo-română au devenit suprasolicitate.