Procedura de radiere a gospodăriilor țărănești inactive va fi simplificată

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Avizul la proiectul de Lege care prevede instituirea unor măsuri de suport pentru activitatea gospodăriilor țărănești, relatează MOLDPRES .

Astfel, proiectul vizează simplificarea procedurii de radiere din Registrul gospodăriilor țărănești și Registrul fiscal de stat a gospodăriilor țărănești care sunt inactive. Lista gospodăriilor țărănești inactive care urmează a fi radiate va fi determinată de Serviciul Fiscal de Stat (SFS). 

Totodată, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, penalitățile și amenzile calculate și neachitate până la data radierii de către gospodăriile țărănești inactive vor fi anulate din sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).  

Din registrele menționate urmează a fi radiate gospodăriile țărănești inactive, înregistrate până la 31 decembrie 2018 și care, pe parcursul ultimilor trei ani nu au efectuat operațiuni pe conturi bancare, nu sunt fondatori ai unei persoane juridice, nu au restanțe la buget, nu sunt înregistrate în calitate de plătitori TVA și nu au beneficiat de suport financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural în perioada 1 ianuarie 2019 – 1 aprilie 2022.

Potrivit avizului, în termen de 2 luni după intrarea în vigoare a Legii, SFS va identifica GȚ inactive, după care vor transmite listele respective Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne, care, în termen de 10 zile, se vor expune asupra radierii. Ulterior, SFS va prezenta lista primăriilor pentru inițierea procedurii de radiere și pentru a informa fondatorii GȚ despre aceasta. Avizul privind decizia de radiere se va publica în Monitorul Oficial și pe site-ul primăriilor, iar cererile și creanțele se vor înainta nu mai târziu de 2 luni din data publicării. În cazul depunerii cererilor privind stoparea procesului de radiere și a creanțelor, radierea se anulează.

Dacă timp de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor și creanțelor, acestea nu au fost înaintate, primăria va adopta din oficiu decizia de radiere, iar SFS, în termen de 15 zile va asigura radierea codurilor fiscale, va informa prestatorul de servicii despre închiderea conturilor bancare și CNAS despre gospodăriile radiate.