Problemele din agricultură, discutate la Fălești

Guvernul Republicii Moldova va oferi mai multe tipuri de subvenții în agricultură. Cel puțin asta promit reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industrie Alimentară, aflați într-o vizită de lucru în raionul Fălești. La rândul său, fermierii și agenții economici se plâng că din cauza importului produselor agricole din Ucraina, aceștia sunt nevoiți să-și realizeze marfa la prețuri mici, relatează NordNews.

Constantin Ursachi, fermier: „Au crescut prețurile la toată producția de care noi avem nevoie, cum ar fi motorina și îngrășămintele și automat s-au micșorat prețurile la producția pe care noi o creștem. Avem căldură, avem sol bun, însă nu ne ajunge apă. Dacă vom avea apă vom putea concura, atunci vom putea să dăm producția mai ieftin, fiind că vom avea cantitate mai mare”

Agricultorii spun că duc lipsă de angajați, în special de tineri specialiști dornici de muncă.

Anton Popșoi, fermier: „Majoritatea tineretului nu a mai făcut cursuri de mecanizatori, au plecat în Europa ca să facă bani, iar cei care au rămas sunt oamenii aproape de pensie, și asta e problema. Practic, lucru manual nu mai facem, numai cu mecanismele, suntem nevoiți să le cumpărăm, să luam credite în bancă. Eu de exemplu mi-am schimbat tehnica pe una mai performantă pentru că nu puteam ieși din probleme.”

Totuși, unii agricultori recunosc că au devenit producători de materii prime și că ar trebui să se implice mai mult în rezolvarea problemelor din sectorul agrar.

Gheorghe Dobrogean, antreprenor: „Trebuie aceste vizite, fiind că nu numai Guvernul e vinovat, suntem și noi vinovați. Noi producem aceeași producție, pe care nu o putem realiza: grâu, floarea soarelui și porumb. Aceste trei producții și în legătură cu faptul că Ucraina transportă grâu pe la noi prin Moldova și îl duc în Europa, iar la noi prețurile scad și noi nu avem unde să le realizăm. Mâine-poimâine începem a recolta floarea-soarelui, dar la noi depozitele sunt pline cu grâu și orz.”

Iurie Scripnic, secretar de stat, Ministerul Agriculturii: „Atât timp cât ei mizează numai pe exporturi de materie primă, noi nu putem concura cu țările mari producătoare de cereale. Noi am fi vrut să punem mai mult accent pe și să-i atragem la procesarea cerealelor, dar și să nu uităm de sectorul zootehnic. Când avem grâu trecut prin acel animal și pasăre și obținem lapte, carne, ouă atunci noi dăm și la o procesare și avem și o plus valoare mai mare.”

Reprezentanții Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare au promis că, în scurt timp, fermierii și agenții economici vor beneficia de sprijin sporit din partea statului.

Iurie Scripnic, secretar de stat, Ministerul Agriculturii: „Pentru a accesa fondurile europene, cum ar fi ImPArt, noi trebuie să ne aducem în concordanță legislația națională cu cea europeană. Vom veni cu politici de subvenționare, pe măsuri și submăsuri. Asta este monitorizarea rezultatelor pe parcurs, ceea ce investim, ceea ce subvenționăm și care este rezultat final pentru că ne propunem să avem niște agenți economici dezvoltați.”

Diana Coșalîc, director adjunct, AIPA: „Vorbim despre plăți în avans, plăți complimentare, plăți directe pentru sectorul zootehnic, plăți-investiții și ultimul este investiții pe etape. Vorbim de o premieră care este în Republica Moldova, dar care în Uniunea Europeană se implementează foarte bine și corect, atunci când se acceptă spre finanțare un proiect investițional de până la 25 de milioane de lei în dependență de domeniul în care se efectuează investiția.”

Alexandru Manciu, director general adjunct ANSA: „Foarte mulți fermieri, mai ales fermierii mici nu pot găsi sau nu pot dispune de serviciile unui medic veterinar, pentru că astfel de specialiști în raioane sunt foarte puțini și evident că ar trebui să avem o intervenție, astfel încât animalele pe care le întrețin să dispună de servicii veterinare de calitate și totodată în termeni proximi să reușească să-și identifice aceste animale ca ulterior să poată reflecta trasabilitatea lor cât și să reușească să depună acele dosare pentru subvenționare.”

La eveniment au participate peste 30 de fermieri, agenți economici și reprezentanți ai autorităților publice locale din domeniul agriculturii din raionul Fălești.