În plină stare de alertă epidemică de gripă, în România au apărut primele cazuri de infectare simultană cu gripă și COVID, cât și primul deces. Medicii locali spun că această infectare, denumită „flurona”, debutează brusc, iar pacienții au nevoie de internare pentru a primi tratament și pentru a fi supravegheați.
Ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pentru presă că numărul de cazuri de infectare cu noua tulpină este în creștere.
Alexandru Rafila, ministrul român al Sănătății: „Nu există date în momentul de față privind o gravitate mai mare a infecțiilor cu aceste tulpini noi, ceea ce este o informație bună. Sigur, numărul de cazuri, vedeți că este în creștere, dar nu elemente ca de îngrijorare privind capacitatea de spitalizare, inclusiv în zona de terapie intensivă.”
De cealaltă parte, o bătrână în vârstă de 74 de ani diagnosticată cu „flurona”, a decedat. Iar potrivit presei române, pe lângă cazul acestei femei, a mai fost înregistrat încă unul, al unui bărbat în vârstă de 69 de ani, ambii cu domiciliul în judeţul Iaşi.
Infecția cu COVID-19 debutează la fel de brusc ca și gripa sezonieră și are o evoluție extrem de rapidă. Simptomele COVID-19 presupun: temperatură, tuse seacă, dureri în gât și frisoane. Pot apărea și diaree și vărsături la unii pacienți. Dificultatea la respirație apare brusc, odată cu eventualele dureri în piept, pe măsură ce sunt afectați plămânii.
În cazul gripei, în primele 48 de ore de la debutul simptomelor se recomandă efectuarea unui test de gripă sau test rapid COVID care presupune un exudat nazal și se poate efectua acasă.