Primăvara rece întârzie recoltarea legumelor

Ploile din ultima perioadă au scos agricultorii în câmp pentru lucrările de sezon. Acolo i-am găsit și pe soții Cegolea din raionul Ialoveni, care îngrijesc un hectar de plantație cu varză și cartofi. De jumătate de deceniu se ocupă cu legumicultura și speră că anul acesta să strângă o roadă bună.

 „Primul an cu 30 de sote, al doilea an cu 70, 90, hectarul și tot așa an pe an ne mărim. Am fost în concediul de maternitate, am trei băieți și am decis să rămânem și să creștem copii aici. Nu am vrut să plecăm și să-i lăsăm și am început câte oleacă an pe an.” a menționat TATIANA CEGOLEA- legumicultoare.

Seceta din 2020 i-a obligat să cheltuiască mai mult pentru irigare. Asta în timp ce, alți fermieri au ales să-și lase roada în câmp, decât să scoată bani din buzunar.

„Multe cheltuieli au fost cu irigarea, nu s-a ajuns apă, au fost probleme cu apa din râul Botna, dar așa a fost un an bunișor. A fost roadă, doar că atunci când a dat ploile mari, au fost ploi cu grindină, care ne-au inundat vreo 40 de sote de varză, de unde nu am luat nimic, nici măcar două stropituri care au fost cheltuite, dar nu avem ce face.” a adăugat TATIANA CEGOLEA- legumicultoare.

Potrivit Tatianei Cegolea, varza timpurie plantată în luna martie se dezvoltă bine, iar prima roadă va fi culeasă aproximativ peste două săptămâni.

„La varză este normal, numai că timpul trebuie să fie mai călduț, că îi dă voie să crească mai repede. La cartofi ne-am întârziat, dar la varză totul este în ordine. Și cât ar fi un kilogram de varză? Nu știm prețurile, acum dacă sunt vreo 15-16 lei, ne gândim măcar cu vreo 10, 8, 9, ca cheltuielile să ni le putem acoperi.” menționează legumicultoarea din Ialoveni.

Cartofii vor apărea, însă, mai târziu, decât de obicei. Lucrările au început abia în a doua jumătate a lunii martie, fiind zădărnicite de vremea rece.

„Soare și să vină primăvara mai repede, noi umiditate îi mai dăm, dar dacă nu-i căldură, este timpul rece. Păi acum sunt deja 22, 23, 26 de grade. Oricum trebuie soare mai mult, după perioada asta, au fost întârzieri cu o lună de zile, de asta ne gândim și sperăm să dovedim să scoate și să plantăm varza tomnatică.” a spus TATIANA CEGOLEA- legumicultoare.

Un kilogram de cartofi autohtoni ar putea costa ca și anul trecut. Totuși, producătorul nu exclude că prețul o să varieze, dacă legumele vor fi importate în cantități mari.

„Deci primii cartofi când o să-i recoltați? Cam după data de 20 iunie ne gândim să fie cartofii autohtoni de pe câmp, mai devreme cred că nu. Noi sperăm să fie mai mare, anul trecut dacă am început cu 6, 7 și cu 5, pe urmă băieții au dat și cu 3,5 lei, dar noi nu am apucat că am dat mai devreme, dar ne gândim că după an și cheltuieli, sperăm să fie un an mai bun.” a declarat TATIANA CEGOLEA- legumicultoare.

Anul trecut, familia Cegolea a strâns circa 12 de tone de cartofi, la o tonă pusă în pământ. Marfa a fost realizată rapid prin intermediul unor contracte încheiate cu mai multe rețele de magazine, dar și la piața ANGRO.