Primăria satului Răuțel, cartea de vizită a localității

Cea mai modernă primărie din nordul Republicii Moldova și-a deschis din nou ușile după ample lucrări de renovare. Acum, primăria satului Răuțel, din raionul Fălești arată cu totul altfel, atât în interior, cât și la exterior. Lucrările de reconstrucție au durat trei ani și au costat trei milioane de lei, bani alocați din bugetul local, relatează NordNews.md.

Clădirea veche și dărăpănată care până nu demult știrbea din imaginea satului a ajuns să fie cartea de vizită a localității. Mai mult, noul sediu va fi nu doar primărie, dar și casă de cultură.

„Este un sediu contemporan, mult așteptat, este foarte binevenit deoarece în sat nu este casă de cultură și acest sediu va servi și ca casă de cultură pentru toate manifestările care se vor face pe viitor”.

„Este ceva frumos, ceva nemaipomenit”.

„Am remarcat schimbarea, am rămas frapat. Mă bucur de succesele primarului satului și a oamenilor”.

Odată cu reparația și extinderea sediului primăriei, Tudor Istrati a decis să mai soluționeze o problema, lipsa Casei de Cultură. Construcția unui sediu aparte, dar și întreținerea acestuia, ar costa prea scump, susține alesul local. Prin urmare, la nivelul doi al primăriei a fost amenajată o sală mare de festivități.

Tudor Istrati, primarul satului Răuțel: „Am hotărât să renovăm sediul primăriei și la etajul doi să facem o sală pentru activități asemenea unei Case de Cultură.  S-a renovat complet primăria s-au pus din nou pilonii, s-a turnat podul din nou și s-a ridicat etajul doi.”

Sergiu Fîntînă, președintele raionului Fălești: „Reconstrucția primăriei Răuțel este binevenită fiindcă vedem aici o sală destul de spațioasă, unde pot avea loc diferite evenimente culturale și adunări cu localnicii și totodată, la primul etaj sunt birourile de lucru care sunt destul de spațioase și încăpătoare, este un lucru comun a consilierior și primarului.”

La inaugurare a fost prezent și deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Boris Marcoci.

Boris Marcoci, deputat: „Mă bucur că sunt în satul Răuțel ca musafir și mă bucur de acest oficiu care s-a inaugurat. Datorită primarului și consilierilor locali au putut să țină piept și în trei ani de zile să construiască acest frumos edificiu.”

Satul Răuțel numără aproape patru mii de locuitori.