PRIA Agriculture – eveniment organizat pentru întreprinzătorii agricoli
PriaEvents ne surprinde plăcut de fiecare dată cu evenimente distinse, destinate întreprinderilor mici și mijlocii, dar nu în ultimul rând, evenimente organizate pentru a celebra ramura agricolă, pentru a discuta despre reușitele cât și problemele agricultorilor.
De această dată, evenimentul destinat ramurii agricole, a avut loc la Cahul.
Raluca Voivozeanu, CEO, PRIAevents: „A avut loc la Cahul prima conferință de amploare, destinată agriculturii în Republica Moldova și bineînțeles ne-am focusat foarte mult pe regiunea de sud. Am reunit în sală în jur de 150 de participanți și foarte mulți și online, care au putut discuta despre provocările pe care le-au avut, au identificat împreună soluții și au găsit și multe modalități de colaborare pe viitor. De asemenea, au putut afla despre surse de finanțare, de programele AIPA și tot felul de alte soluții foarte importante pentru ei.”
Organizațiile de finanțare nu întârzie niciodată să ofere ajutor clienților săi. Acestea sunt mereu disponibile și pregătite să ofere suport și posibilități de colaborare și dezvoltare întreprinderilor agricole și nu numai.
Mihail Bocicovar, Directorul Sucursalei Nr 8 din raionul Cahul, FinComBank: „FinComBank este banca care este alături de agricultorii Republicii Moldova neluând faptul că dacă este agricultorul micro, mic sau mijlociu, oricare întreprindere agricolă, gospodărie țărănească, un S.R.L., poate găsi un ajutor financiar, inclusiv, din partea băncii, o consultație. Noi suntem permanent alături de agricultorii Republicii Moldova.”
Evenimente de acest gen sunt binevenite oricând, susține șeful secție agricultură, deoarece, într-adevăr, sunt abordate teme importante, cât și categoriile de probleme cu care se confruntă agricultorii.
Vasile Raru, Șeful Secției Agricultură, Raionului Cahul: „Acest eveniment a avut loc cu un interes deosebit față de agricultori. Solicitanți pentru a cunoaște multe informații, de a coopera între ei la un nivel înalt. După cum vedem, după schimbările climatice care au avut loc anul precedent 2022 și, respectiv, anul 2023, avem o situație destul de dificilă aici la Cahul și anume mă refer la culturile cerealiere, în special prima și a doua grupă, merge vorba de porumb și floarea-soarelui. Deci, suntem într-o situație destul de complicată, aș putea zice, chiar foarte complicată.”
Pentru a avea succes în agricultură este nevoie de multă informare, studii de calitate și multă muncă în domeniu. Doar astfel, un tânăr antreprenor care dorește să-și creeze o afacere în domeniul agricol, poate reuși.
Vitalie Burlacu, antreprenor: „Vreau să vă spun că orice eveniment care se organizează în domeniul agricol are un careva impact asupra fermierilor. Discutând cu mulți dintre ei după finalul evenimentului, am sesizat că mulți au fost surprins plăcut de informațiile pe care le-au aflat și despre modul cum s-a organizat evenimentul. Tinerilor antreprenori, care doresc să se dezvolte în domeniul agricol, cred că le-ar fi eficient pentru bun început, să-ți găsească nișa unde pot lucra și să lucreze intens la acest capitol. Să urmeze tot tipul de evenimente, cursuri, chiar și școlarizări, o universitate pe domeniul agricol este foarte importantă, mult mai ușor te ajută să te inițiezi, având baza unor științe de specialitate agricole.”
La data de 3 noiembrie, anul curent, urmează să aibă loc Gala Fermierilor din Republica Moldova. Aceasta este singura gală, care se organizează anual pentru a celebra succesele și reușitele tuturor agricultorilor.