Preţurile la produsele agricole au scăzut cu 10 la sută în primul semestru
Biroul Naţional de Statistică informează că indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-iunie 2022 faţă de perioada respectivă a anului 2021 a marcat 109,5%.
Preţurile producătorului la produsele vegetale s-au majorat față de ianuarie-iunie 2021 cu 3,6% și în special la: pomușoare de cultură – cu 41,5%, legume – cu 38,7%, cartofi – cu 38,0%, floarea-soarelui – cu 19,6%, orz – cu 14,5%, grâu – cu 13,3%, soia – cu 12,9%, fructe sâmburoase – cu 10,8%, struguri de soiuri de masă – cu 10,2%.
În același timp, s-au micșorat preţurile producătorului la fructe sămânțoase cu 30,9%, porumb boabe – cu 5,9%.
La produsele animaliere în ianuarie-iunie 2022 față de perioada respectivă a anului 2021 a fost înregistrată majorarea prețurilor producătorului cu 16,7%. Au crescut preţurile de vânzare la ouă alimentare cu 26,0%, vite și păsări în masă vie – cu 15,8% (inclusiv la porcine – cu 24,2%, ovine şi caprine – cu 20,8%, bovine – cu 17,1%, păsări – cu 6,9%), lapte – cu 14,4%.