Prețurile la ceapă în Ucraina coboară la cele mai mici niveluri din ultimii 4 ani

Fermierii din Ucraina au început să vândă în masă cantitățile de ceapă rămase, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a prețurilor. Potrivit analiștilor East Fruit, cauza principală a acestui fenomen este deteriorarea rapidă a calității cepei depozitate local, care a fost afectată de condițiile calde din timpul iernii. În urma acestei creșteri a ofertei pe piață, prețurile au scăzut cu aproximativ 12 la sută în doar câteva zile, notează est-fruit.com.

În prezent, prețurile pentru ceapă în Ucraina variază între 7 și 13 UAH/kg (aproximativ 0,17 – 0,31 USD/kg), în funcție de calitate și cantitate. Producătorii explică aceste scăderi și prin faptul că multe dintre loturile depozitate au fost umede, iar ceapa a început să încolțească rapid, reducându-i din calitate. Deși prețurile scăzute ar trebui să stimuleze vânzările, cererea este încă slabă, iar loturile de calitate medie și scăzută sunt vândute la prețuri cuprinse între 4 și 6 UAH/kg.

De asemenea, prețurile actuale la ceapă sunt cu 12 la sută mai mici decât în februarie 2024. Este de așteptat ca până la sfârșitul săptămânii, prețurile să atingă un nivel minim care nu a mai fost văzut în ultimii patru ani. Majoritatea jucătorilor mari din piață adoptă o atitudine de așteptare, sperând să păstreze produsele de calitate superioară pentru vânzările din lunile de primăvară.

Citiți mai mult:

Irigații moderne pentru fermierii din Ștefan Vodă: investiție de 8,4 milioane de dolari

Opt braconieri, prinși la frontieră cu arme și muniție ascunsă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.