Continuă majorarea costului unui litru de benzină și motorină standard de pe piața produselor petroliere din Moldova, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care, în context, menționează că, vineri, vom achita aproape 28 de lei pentru un litru de motorină.
Astfel, potrivit ANRE, pe 14 octombrie, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 25.11 lei, un preț cu 2 bani mai mare față de cel afișat joi.
Motorina standard,vineri, va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 27,95 lei per litru, cu 27 de bani mai mult decât în ultimele 24 de ore.
În condițiile date, prețul maxim de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de toamna trecută, cu 5,25 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 9,76 per litru, în cazul motorinei standard.