Ne așteaptă vremuri foarte scumpe. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noul tarif pentru un metru cub de gaze naturale, care, în următoarele 14 luni, va costa 11,08 de lei, inclusiv TVA-ul. Anunțul a fost făcut de către directorul ANRE, Ștefan Creangă, care a venit cu mai multe precizări în acest sens.
Ștefan Creangă, directorul ANRE: „Comisia pentru Situații Excepționale, având obligația de a achita pentru luna noiembrie integral consumul de gaze naturale și-a luat această decizie, privind intrarea în vigoare a tarifelor de la 1 noiembrie. Ca să fie clar de ce 1 noiembrie. Respectiv, ANRE-ul nu a avut decât să se conformeze, să execute deciziile obligatorii pentru situații excepționale și vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, decizia este una corectă”.
Astfel, mai bine zis, ANRE a acceptat solicitarea Moldovagaz și a majorat prețul pentru consumatorii finali cu circa 2,4 ori, cost care va fi aplicat, începând cu 1 noiembrie curent.
Totodată, mai crede Creangă, chiar dacă va produce un șoc, acest tarif este unul normal.
Ștefan Creangă, directorul ANRE: „Noi cunoaștem istoricul când nu au fost ajustate tarifele la timp și am ajuns la datorii istorice. Toate aceste datorii istorice, de 700 de milioane, care sunt la bază 400 de milioane – corpul neachitat, 300 – sunt datorii, toate acestea sunt rezultatul neajustării la timp a tarifelor. Tarifele trebuie să fie corecte pentru a nu plăti mai mult în viitor”.
Până acum prețul unui metru cub de gaz natural a fost de 4.30 lei.