Carburanții s-au scumpit, din nou, în Moldova, atingând o nouă maximă istorică. Și de această dată, una dintre cele mai mari rețele petroliere din țară a dat startul majorărilor, afișând un preț cu 50 de bani mai mare pentru un litru de benzină și cu 55 de bani pentru unul de motorină.
Un litru de benzină cu cifra octanică 95 este comercializat cu 20,45 lei, în timp ce motorina standard, cu 16,79 lei.
Acestea sunt cele mai mari prețuri la carburanți stabilite vreodată și a șasea majorare de preț din ultimele șase luni, când benzina s-a scumpit cu peste cinci lei, iar motorina cu aproape patru lei.
Asta în ciuda faptului că astăzi un baril de petrol, la bursele internaționale, se tranzacționează cu 68 de dolari. Un preț similar a fost afișat la sfârșitul lunii februarie, când costurile la carburanți în Moldova erau cu peste 10 la sută mai mici.