Prețurile medii la apartamente în mun. Chișinău stagnează pentru al treilea trimestru consecutiv, înregistrând o ușoară scădere în primul trimestru din 2023 și se va opri cel mai probabil la 730 Euro/m2, declară expertul în economie, Veaceslav Ioniță.
Potrvit lui, trebuie să menționăm că după maxima din tr. IV 2008, când apartamentele au ajuns la 900 Euro/m2 au urmat 12 ani de cădere a pieței, iar din 2021 a început o creștere bruscă a prețurilor, fapt care a speriat puțin compărătorii.
Creșterea bruscă a continuat până în tr. II din 2022, fiind determinată de prețurile mici din perioada precedentă, veniturile substanțial mai mari ale populației, dar și posibilitățile de contractare a creditelor imobiliare, care au cunoscut în această perioadă cea mai mare creștere din istoria Moldovei.
Însă, conform expertului deja al III-lea trimestru asistăm la o stagnare a prețurilor, iar în primul trimestru din 2023 va fi înregistrată chiar o ușoară scădere a lui. Stagnarea este determinată de criza economică, îngrijorările populației cauzate de războiul din Ucraina, înăsprirea politicii monetare a BNM care a fus la scumpirea de două ori a creditelor ipotecare, dar și creșterea prea bruscă a prețurilor în ultimi doi ani, menționează Ioniță.
Acesta mai menționează că aici trebuie să menționăm că mai corect ar fi să utilizăm sintagma: recuperarea prețurilor, dar nu creșterea lor, deoarece noi încă nu am ajuns la nivelul din 2008, în condițiile când salariul populației în prezent este de 4 ori mai mare decât atunci.
Prețul mediu la apartamentele noi în mun. Chișinău s-au plafonat la nivelul de 880-890 Euro/m2, iar a celor de pe piața secundară la 680-690 Euro/m2.
În opinia lui Veaceslav Ioniță, piața imobiliară va înviora începând cu a doua jumătate a anului 2023, fiind impulsionată de reducerea substanțială a ratei inflației, depășirii fazei critice a crizei economice, ieftinirii creditelor ipotecare, dar și datorită cererii amânate din 2022.