Precizări pentru producătorii care îmbuteliază vinul în butelii PET
Organismul de certificare din cadrul Instituției Publice „Laboratorul central de testare a băuturilor alcoolice/nealcoolice și a produselor conservate”, ca rezultat a verificării calității produselor vitivinicole îmbuteliate în butelii PET (indici organoleptici, de calitate, autenticitate, inofensivitate), prelevate de către inspectorii ANSA, în cadrul controalelor inopinate efectuate în rețeaua de comerț cu amănuntul, a stabilit următoarele acțiuni:
- Începând cu data de 05.09.2022 se suspendă Certificatele de conformitate, eliberate pentru produsele vitivinicole îmbuteliate în butelii PET certificate în serie (schema nr.3).
- Produsele vitivinicole îmbuteliate în PET-uri, după data de 05.09.2022 vor fi certificate numai pe lot, în conformitate cu cerințele schemei nr.1 de certificare.
- Suspendarea certificării în serie a produselor vitivinicole îmbuteliate în PET-uri va fi ridicată, numai devreme de 6 luni și cu condiția că producătorii de produse vitivinicole îmbuteliate în PET-uri nu vor avea nici o neconformitate la testarea acestora pe lot.
ANSA va monitoriza calitatea și modul de plasare pe piață a produselor vitivinicole îmbuteliate în PET-uri în baza certificatelor de conformitate emise pe lot.
Acțiunea în desfășurare…
Detalii: tel. (022) 28-59-59; 79-30-66
În cazul în care se depistează produse vitivinicole neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție, e-mail: sesizare@ansa.gov.md.