Povestea de viață a cizmarului fără picioare din raionul Florești

„Până la accident mă hrăneau picioarele, iar după accident n-am ce face, mă hrănesc mâinile.”

În timp ce unii se plâng de soartă având totul la îndemână, alții, trecuți prin tragediile vieții, reușesc să devină un exemplu pentru cei din jur. Este și povestea de viață a lui Iosif Bujor, din satul Izvoare, raionul Florești, care și-a pierdut ambele membre în urma unui accident de tren, când avea doar 38 de ani, transmite nordnews.

„Ultimul vagon a mers peste picioarele mele. M-a tras sub tren și ultimul vagon a mers peste mine. La Bălți mi-au făcut amputație.”

Iosif Bujor are în folosință o încăpere oferită de primărie pe care a transformat-o într-un atelier pentru reparația încălțămintei. Nu este o afacere profitabilă, dar îi permite să câștige un ban în plus pe lângă pensia mică pe care o ridică.

„M-am gândit cu ce să mă ocup, trebuie să am o ocupație oarecare. Am fost la cursurile de cizmărie și am însușit meseria asta și bogdaproste, cu ajutorul Domnului mergem înainte.”

Nu și-a pus vreodată problema să se oprească, decât doar la început, când era gata să fie dus la un azil pentru persoane cu nevoi speciale. Dragostea soției a fost prea puternică și nu a renunțat la el.

„ Am trecut foarte greu, i-am spus soției, îți place să trăiești cu mine mai departe, cu un invalid fără picioare – bine, dacă nu, eu îți dau liber, procedează cum dorești.”

Un om cu inimă mare i-a făcut un cadou care îl ajută să se deplaseze peste tot, la magazin, la piață sau oficiul poștal.

„Aceasta este toată salvarea mea, cum am răni și nu pot îmbrăca protezele, mă salvează căruciorul.”

A reparat sute de perechi de pantofi, sandale sau cizme, dar nu pentru el. Prea rar își îmbracă protezele greu de purtat.

Muncește chiar mai aprig și a devenit mai recunoscător pentru tot binele care se întâmplă în viața sa, mai ales că are un fecior și o fiică, care l-au mai îmbogățit și cu cinci nepoți.

„Omul prin muncă este slăvit, trebuie să muncim și iar să muncim ca să avem. Iată eu duminică mă duc la Căinari cu căruciorul și deja clienții mă cunosc, vin să-mi dea încălțămintea la reparație, iar următoarea duminică mă duc cu încălțămintea reparată la Căinari. Am o pensie de 2900 de lei, ce să faci cu pensia dacă o cheltuim pentru mâncare, medicamente și s-a terminat pensia. Măcar de o pâine să mai fac aici.”

Bărbatul a ocupat chiar și locuri de frunte în competiții sportive internaționale pentru persoane cu dizabilități. Îi place să arate oaspeților, medaliile pe care le-a obținut.

„Am fost la internaționale la Chișinău, am luat locul întâi la armwrestling, am câștigat locul doi la haltere. Am luat tot timpul printre primele locuri, acesta fiind un concurs internațional, au fost și din Rusia și din America și din România. Am fost om puternic, m-am ocupat și eu cu sportul.”

Este și un ajutor de încredere în treburile gospodărești. Taie lemne, are grijă de orătănii și lucrează în câmp.

„Scot cartofii, usturoiul, ceapa am scos-o. Iată deja trebuie să curăț porumbul. Curăț câte olecuțică, încetișor – încetișor, n-avem unde ne grăbi. Oleacă câte oleacă o să ne descurcăm. Mulțumesc Domnului că măcar mi-a lăsat mâinile, să am cu ce lucra. Am cu ce să mă întrețin. Mulțumesc și bodaproste Domnului”, spune cizmarul.

În Izvoare, toți îl cunosc pe Iosif Bujor, despre care au doar cuvinte de laudă.

„ Oricine se adresa la el îi venea în ajutor, tare om bun. Merge la biserică, mai are de grijă de niște păsări, are câteva sote.”

„Se ducea sărmanul, v-o spun cu jale. Mergea cu căruciorul în mână și și-a făcut acolo o cameră unde repara încălțămintea. Se chinuia acolo și mai făcea câte ceva, vreo câțiva bani pentru familie. Asta este viața lui, cu chin și cu necaz. Eu nu numai o dată m-am adresat la el, ieșeam la drum și îi dădeam la reparație încălțămintea și venea cu ea gata făcută”, declară consătenii.

La mijlocul lunii septembrie, în R. Moldova erau peste 10.600 de locuri de muncă vacante în diferite regiuni ale țării. Cele mai multe posturi propuse sunt în Chișinău – 4.784, Bălți – 1.040, Ungheni – 557 și Florești – 303. În același timp, în țară avem peste 36 de mii de șomeri.